Grîzlov: Rusia este gata să reia furnizarea ajutorului umanitar pentru Transnistria
 ER.RU
                  ER.RU
                          Problema reluării  ajutor umanitar din partea Rusia pentru  Transnistria este, practic, rezolvată.  O declaraţie în acest sens a fost făcută azi, 10 martie, de către Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Boris Grâzlov, în cadrul întrevederii sale cu preşedintele Sovietului Suprem al Transnistriei, Anatol Kaminschi, scrie regnum.ru. 
 
 Începând cu sfârşitul anului 2007 până la mijlocul anului 2010, Rusia a transferat 55,5 milioane de dolari: în formă de alocaţii pentru pensile celor 137 000 pensionari, dar şi pentru produsele alimentare în spitale şi grădiniţe, a amintit Boris Grîzlov.
"Cu condiţia unui control mai mare asupra alocării resurselor, Rusia este gata să reia furnizarea de asistenţă umanitară", a asigurat purtătorul de cuvânt al Dumei. 
 
 La rândul său, Kaminschi a spus că Rusia a alocat 214 milioane de ruble pentru susţinerea agriculturii. 
 
 În cadrul întrevederii Preşedintelui Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Boris Grâzlov cu  preşedintele Sovietului Suprem al Transnistriei, Anatol Kaminschi, a mai fost pusă în discuţie reforma constituţională din Transnistria, dar şi alegerile din cadrul Dumei  de Stat a Federaţiei Ruse.
Economie
 
			