Guvernul a alocat peste 10 milioane de lei pentru activităţile de reintegrare a ţării
(UPDATE 13.45) Cabinetul de miniştri a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pentru anul 2013. Astfel, în proiect au fost incluse activităţi ce ţin de dezvoltarea şi modernizarea instituţiilor de învăţământ, reparaţia apeductelor, iluminarea stradală şi altele. Pentru aceasta de la Bugetul de stat va fi alocată suma de 10.563.000 lei.
(Ora 7.00) Guvernul va aloca peste 10 milioane de lei pentru activităţi de reintegrare a ţării. Hotărârea ar putea fi aprobată la şedinţa de astăzi a Guvernului. Potrivit proiectului, şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului vor beneficia de 600 de mii de lei, pentru echipamente şi reparaţii.
Restul banilor sunt alocaţi pentru reconstucţia apeductelor, iluminarea stradală şi alte activităţi de renovare. Tot astăzi va fi propusă spre examinare decizia de a acorda indemnizaţii unice persoanelor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie, 2009.
16 civili şi angajaţi ai instituţiilor de drept ar putea primi între 1.000 şi 4.000 de lei. Anul trecut, Guvernul a alocat din Fondul de Rezervă peste 600 de mii de lei pentru victimele protestelor din aprilie 2009.
- Decizia CEDO, neglijată de Tiraspol: Liceele cu predare în limba română din Transnistria continuă să activeze fără licenţă
- Tiraspolul critică decizia CEDO privind şcolile cu predare în limba română: Este politică şi preconcepută
- Tiraspolul DEZVĂLUIE motivul pentru care continuă să persecute şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului
- Termenul oferit Rusiei de CEDO în dosarul școlilor cu predare în grafia latină din Transnistria a expirat astăzi
- Numărul elevilor din şcolile cu predare în limba română din Transnistria s-a redus cu aproape 4.000, în ultimii ani