Guvernul britanic nu intenţionează să reia legătura cu serviciile secrete ale Rusiei
Guvernul britanic nu intenţionează să reia legătura cu serviciile secrete ale Rusiei. Potrivit RIA Novosti, declaraţia a fost făcută de şeful diplomaţiei londoneze, William Hague, după o discuţie cu omologul său de la Kremlin, Serghei Lavrov.
William Hague a declarat că cele două guverne au viziuni separate asupra unor chestiuni de politică externă, iar un exemplu ar fi Georgia. Hague a adăugat însă că acestea ar putea fi discutate. La rândul său, Serghei Lavrov a menţionat că lipsa cooperării în domeniul securităţii nu face altceva decât să producă daune, mai ales în lupta contra terorismului. Mai mult, potrivit agenţiei Interfax, guvernul de la Moscova nu a impus niciodată condiţii în ceea ce priveşte normalizarea relaţiilor cu Marea Britanie, inclusiv reluarea contactelor cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei. Relaţiile dintre serviciile secrete ale celor două state au fost întrerupte în urmă cu patru ani, după scandalul legat de asasinarea fostului agent FSB, Aleksandr Litvinenko. Legăturile bilaterale s-au tensionat şi mai mult după refuzul Moscovei de a-l extrăda pe Andrei Lugovoi, bănuit de britanici de asasinarea lui Litvinenko. Ca răspuns, guvernul londonez a expulzat patru diplomaţi ai Ambasadei ruse din Marea Britanie şi a întrerupt cooperarea în domeniul luptei contra terorismului.