Guvernul rus a aprobat noua strategie pentru Antarctica, până în 2020
 Guvernul rus a aprobat noua strategie pentru Antarctica, care va fi  implementată până în 2020. Aceasta prevede modernizarea staţiilor de  cercetare existente şi efectuarea unor noi investigaţii ştiinţifice. 
Până în 2020, proiectul va fi gestionat de Ministerul Resurselor  Naturale şi de Agenţia meteorologică "Rosgidromet" din Moscova.  Documentul semnat la Kremlin arată clar ambiţiile şi interesele Moscovei  în zona Antarctica, în conformitate cu legile internaţionale ale  dreptului de proprietate asupra unor noi teritorii. Astfel, vor fi  modernizate cele opt staţii polare permanente, care există acum. De  asemenea, vor fi extinse staţiile sezoniere, se vor construi încă cinci  nave maritime şi un avion de cercetare. Ruşii vor lărgi şi activitatea  spaţială în zonă. Ei vor construi staţii suplimentare pentru folosirea  sistemului de navigaţie prin 21 de sateliţi plasaţi pe orbite  geostaţionare, analogul sistemului american GPS.