HOROSCOP: Nativii zodiei Capricorn au şanse mari de reuşită într-o afacere
 
 LEU: Vă pregătiţi pentru o călătorie importantă, care vă poate ajuta mult pe plan profesional. Vă recomandăm să nu neglijaţi problemele partenerului de viaţă. 
 
 FECIOARĂ: Se anunţă o zi foarte importantă, mai ales pe plan sentimental. Din punct de vedere financiar, nu staţi prea bine, dar nu este cazul să vă îngrijoraţi.
 
 BALANŢĂ: Nimic nu vă poate schimba hotărârea de a începe o viaţă nouă. Vă preocupă ideea de a porni o afacere şi aţi şi început să puneţi detaliile la punct. 
 
 SCORPION: Dimineaţă vă omoară rutina. În a doua parte a zilei aflaţi că urmează să primiţi o sumă importantă de bani. Nu vă grăbiţi să vă gândiţi cum veţi cheltui banii! 
 
 SĂGETĂTOR: Dacă intenţionaţi să vă cumpăraţi o casă, atunci azi aveţi şanse reale. Sunteţi foarte hotărât, dar vă recomandăm să nu vă grăbiţi, pentru că puteţi să greşiţi. 
 
 CAPRICORN: Aveţi mari şanse de reuşită într-o afacere. Partenerii vă apreciază capacităţile intelectuale şi vă cer ajutorul în probleme delicate. După amiază ar fi bine să nu acţionaţi în pripă. 
 
 VĂRSĂTOR: Aflaţi o veste care s-ar putea să vă schimbe concepţia despre acumulările materiale. Este posibil ca şocul acestei veşti să vă facă mai sensibil. Nu este cazul să vă lăsaţi pradă pesimismului.
 
 PEŞTI: Sunteţi preocupat de relaţiile sentimentale şi doriţi să faceţi schimbări pe acest plan. Aveţi ocazia să faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită, cu care s-ar putea să legaţi o prietenie durabilă. 
 
 BERBEC: Aţi putea să iniţiaţi o afacere, dar se pare că vă lipsesc banii. Vă sfătuim să cereţi un împrumut de la o rudă înstărită, pentru că aveţi şanse reale de reuşită. 
 
 TAUR: Dacă vă căutaţi un alt loc de muncă, atunci puteţi fi optimist. Astăzi s-ar putea să fiţi ajutat de o persoană mai în vârstă. Vă sfătuim să nu vă pierdeţi răbdarea. 
 
 GEMENI: O rudă vă oferă un ajutor financiar neaşteptat ca să puteţi intra în afaceri. Vă sfătuim să nu alergaţi după profituri imediate. Cu răbdare şi perseverenţă, veţi reuşi. 
 
 RAC: O persoană cu experienţă este dispusă să vă destăinuie câteva din secretele sale din domeniul afacerilor. Această întâlnire vă stimulează să vă faceţi planuri pentru o mică afacere.
 
			