Imagini incredibile la un meci de fotbal din Premier Liga Rusiei. Un șarpe și-a făcut apariția pe gazon în primele minute ale partidei dintre Akhmat Groznîi și FC Soci.
Meciul a fost oprit la un moment dat pentru ca angajații stadionului să evacueze reptila de pe teren. Imediat ce a fost îndepărtată, partida s-a reluat.
Soci a câștigat meciul ce a avut loc pe "Akhmat-Arena" cu 2-1. Pentru echipa învingătoare au punctat Daniil Utkin, după ce a trimis mingea în propria poartă, și Marko Dugandžić. Singurul gol al cecenilor a fost marcat de Gabriel Iancu.
După această victorie, echipa antrenată de Vladimir Fedotov a acumulat primele puncte în noua ediție de campionat și a urcat pe locul 6 în clasament, după două etape disputate.