În finalul primei reprize de la Danemarca - Finlanda, Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren fără a fi atacat de nimeni. Medicii au intervenit imediat și l-au resuscitat, scrie sport.ro.
Martin Schoots, agentul lui Eriksen, a vorbit cu NPO Radio 1: "Eriksen e conștient și poate să comunice și să respire singur". Schoots a ținut legătura cu tatăl fotbalistului.
Expertul televiziunii maghiare M4 pentru Euro Gyorgy Bognar a spus în direct că nu înțelege "de ce ia atât pentru ca UEFA să decidă. Singura hotărâre proastă ar fi să amâne meciul. Partida trebuie să se joace, care-i problema? Schimbă-i pe jucătorii care nu vor să continue partida. 0-0 e un rezultat bun pentru Finlanda!"