În premieră, în Moldova are loc o ediţie a campionatului de Rugby pe plajă
 
 Sporturile de vară sunt tot mai practicate în Moldova. În premieră, în ţara noastră se desfăşoară campionatul de Rugby pe plajă. La prima ediţie a campionatului s-au înscris şase echipe. După trei etape, care s-au desfăşurat pe plaja de la Ghidighici, lider în clasament este echipa USEFS Blue Marine, care are punctaj maxim.
Federaţia de rugby  din Moldova a rămas mulţumită cum progresează acest sport la noi în  ţară.  
 
 După trei etape de campionat, lideră este echipa Blumarine a  Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport, care are 18 puncte. Pe locul 2  este echipa Academiei de Studii Economice din Moldova, iar pe locul 3  este echipa Şcolii Sportive Specializate de Acrobatică şi Rugby.  Ultimele trei locuri în clasament le împart echipa din Bender, cea din  Ciorescu şi a liceului internat municipal cu profil sportiv.
 
 Finala campionatului naţional de Rugby va avea loc pe 27 august, pe plaja  de la Ghidighici.
 
			