Infracţiuni comise de militari în termen
În ultimul timp, societatea este şocată de unele infracţiuni comise de cei care ar trebui, de fapt, să ofere exemplu de disciplină şi responsabilitate civică. Este vorba despre crimele săvârşite de militari în termen. Iată câteva cazuri recente.
În luna noiembrie 2011, un militar în termen ar fi abuzat sexual un copil de 13 ani, din satul Chetrosu, raionul Drochia. Soldatul îşi satisfăcea serviciul în Batalionul cu destinaţie specială "Fulger" al Ministerului Apărării.
În septembrie anul trecut, un alt militar din Brigada de infanterie motorizată "Dacia" din Cahul a murit după ce a fost împuşcat, din imprudenţă, de o santinelă. Inculpatul se afla în serviciul de gardă la un post de armament şi muniţii de pe teritoriul unităţii.
O zi mai târziu, un soldat din Brigada Infanterie Motorizată numărul 2 din Capitală a fost bătut de un coleg de-al său până a rămas fără splină. Imediat după bătaie soldatul a avut nevoie de spitalizare, iar medicii au constatat că splina acestuia trebuie înlăturată.
Acum doi ani, un soldat de 19 ani a fost învinuit de procurori că, fiind în stare de ebrietate, a violat două femei, a comis un act de huliganism, o tâlhărie şi un jaf. Infracţiunile au fost savârşite în doar două zile, dupa ce militarul a dezertat din Brigada 2 de Infanterie Motorizată din Capitală. Potrivit procurorilor militari, au avut de suferit sapte persoane, printre care şi o minoră.