ÎNFRÂNGERE pe teren propriu! Zimbru Chişinău a pierdut meciul cu Dinamo Auto
Dinamo Auto Tiraspol a produs prima surpriză a etapei a noua din Divizia Naţională! Formaţia din stânga Nistrului a învins în deplasare Zimbru Chişinău cu scorul de 2-1.
Gazdele au dominat prima repriză ratând două ocazii mari prin Amani şi Jo Sanatos. Dinamo Auto a dat lovitura chiar la începutul reprizei secunde. În minutul 54, Alexandru Tofan a şutat de la marginea careului, reuşind să deschidă scorul.
Oaspeţii şi-au dublat avantajul în minutul 73 după golul marcat de fostul jucător al Zimbrului, Dan Pâslă.
"Ne-am pregătit toată săptămâna pentru că ştiam că jucăm cu liderul campionatului. Suntem fericiţi că am obţinut aşa victorie şi am obţinut trei puncte. Sper să continuăm tot aşa", a spus jucătorul Dinamo, Dan Pâslă.
Galbeni-verzii nu au reuşit să egaleze până la finalul meciului şi au suferit prima înfrângere din istorie în faţa formaţiei Dinamo Auto.
"Este ruşinos şi nu mă refer la rezultat, dar la jocul prestat de echipă. Cred că e cel mai slab joc de când sunt aici, luând în consideraţie şi perioada de pregătire. Sunt vreo 20 de meciuri, însă nu am mai văzut echipa în aşa stare", a menţionat antrenorul Zimbru, Ştefan Stoica.
"Jucătorii mei au îndeplinit tot ce le-am spus chiar la 150 de procente. Acum pot spune că sunt mulţumit de prestaţia echipei, dar şi de rezultat. Cred că adversarul ne-a subestimat, iar acest lucru a contribuit la victoria noastră", a declarat antrenorul Dinamo Auto, Nicolai Mandrînenco.
În derby-ul etapei a noua, Sheriff Tiraspol a remizat cu Dacia Chişinău, scor 0-0. În urma acestui rezultat, formaţia din capitală a devenit noul lider al campionatului.
Etapa va continua astăzi cu alte trei meciuri. De la ora 16:00, Milsami va întâlni Zaria Bălţi, Academia se va duela cu Petrocub Hânceşti, iar Speranţa va juca împotriva formaţiei Saxan Ceadîr-Lunga.