Întâlnirea cu absolvenţii sărbătorită în localurile din Capitală
 
 Amintirile anilor de şcoală i-au reunit din nou. La tradiţionalele întâlniri ale absolvenţilor, cei care şi-au revăzut colegi de clasă după mai mulţi ani, au avut parte de zâmbete, voie bună, dar şi lacrimi de emoţie.
Unele localuri au fost special amenajate pentru acest eveniment. Petrecăreţii s-au distrat, profitând la maxim de compania vechilor  prieteni.
 
 "Nu ne-am văzut aproximativ 10 ani. Ne-am revăzut  şi suntem foarte fericiţi. Astăzi suntem împreună şi  ne simţim minunat", a menţionat o doamnă.
 
 "Le urez succese şi sper că întâlnirea noastră nu o să fie ultima. Suntem prieteni deja de 5  ani şi continuăm să comunicăm şi să nu ne uităm  niciodată", a menţionat un bărbat.
 
 Dacă unii au marcat întâlnirea cu absolvenţii, alţii au reuşit să prindă doi iepuri deodată.
 
 "Noi sărbătorim şi  ziua de naştere a prietenului nostru drag. În acest  an am hotărât să participăm şi la nunta lui. Sunt sigur că la ceremonie  vor fi invitaţi şi mulţi dintre colegii de şcoală", a menţionat un bărbat.
 
			