Iohannis: Moldova va deveni stat asociat formatului diplomatic „Inițiativa celor Trei Mări”
 
                     
                          Republica Moldova și Ucraina vor deveni state asociate formatului diplomatic „Inițiativa celor Trei Mări”. Declarația a fost făcută de președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unui discurs susținut, astăzi, la Palatul Cotroceni, cu prilejul primirii șefilor de misiuni diplomatice, a șefilor oficiilor consulare și a directorilor Institutelor culturale românești cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
În discursul său, președintele s-a referit la războiul din Ucraina și la eforturile României de a ajuta țara vecină, la necesitatea consolidării sprijinului pentru Republica Moldova, precum și la consolidarea securității la Marea Neagră.
"Interesul nostru față de Marea Neagră rămâne un numitor comun și un liant al diverselor noastre formate și inițiative în regiune și dincolo de aceasta. Un exemplu elocvent este Inițiativa celor Trei Mări, al cărei Summit îl voi găzdui din nou la București, peste doar câteva zile. (...) Fără a anticipa deciziile care vor fi luate la Summit, se prefigurează și lărgirea Inițiativei cu un nou stat participant, Grecia, respectiv acordarea statutului de stat participant asociat Ucrainei și Republicii Moldova", a menționat Klaus Iohannis.
Iohannis a mai declarat că România va continua să fie alături de Republica Moldova, grav afectată de război, prin asistență financiară, expertiză și sprijin politic fără precedent, în edificarea unui parcurs european ireversibil, dar și în construcția unui stat sigur și prosper, pentru toți cetățenii săi.
"Prioritatea momentului constă în obținerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina. Ambele state au nevoie de menținerea angajamentului și a sprijinului ferm al Uniunii și al statelor sale membre față de viitorul lor european. În același timp, este datoria noastră, a României, să continuăm să fim un autentic furnizor de securitate și prosperitate în regiune, astfel încât Marea Neagră să devină o regiune în care pacea și prosperitatea nu mai pot fi supuse niciunei amenințări", a punctat președintele României.
 
			