Iurie Leancă: O soluţie pentru diferendul transnistrean ar putea fi elaborată în patru ani
 
 Embed:
 
 O soluţie pentru diferendul transnistrean ar putea fi elaborată în trei-patru ani, a declarat ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă într-un interviu acordat postului francez TV 5 Monde.
Iurie Leancă a mai menţionat că Uniunea Europeană ar trebui să se implice activ în reglementarea conflictului transnistrean.
 
 În timpul interviului a fost şi un moment amuzant. Moderatorul emisiunii a spus că România şi Ucraina vor obţine perspectiva europeană, iar ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă l-a corectat. 
 
 Amintim că ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, se află într-o vizită de două zile la Paris, la invitaţia omologului său francez Bernard Kouchner.
 
			