Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nu sunt de acord cu decizia  lui Mihai Ghimpu de a nu pleca pe 9 mai la Moscova. Preşedintele  formaţiunii Alianţa „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, a declarat că va insista ca preşedintele interimar al ţării să participe la paradă.  Urechean a mai spus că el reprezintă Republica Moldova şi nu trebuie să  acţioneze conform propriilor ambiţii.
Liderul Partidului Democrat,  Marian Lupu, şi-a exprimat părerea că ar fi bine ca cineva dintre  oficiali să participe la parada de la Moscova. Democraţii se vor întruni  într-o şedinţă pentru a discuta problema. Şi liberal-democraţii mai au  timp până pe 9 mai pentru a discuta cine va pleca în capitala Rusiei.
Iniţial, Mihai Ghimpu era gata să meargă la Moscova. Dar s-a răzgândit,  după ce Alianţa de guvernare a insistat ca militarii moldoveni să  defileze la paradă.