Fiind la un pas de plecare de la FC Barcelona în această vară, Lionel Messi a dat dovadă de caracter și măiestrie. Argentinianul s-a remarcat cu un gol superb, reușit în meciul amical cu Girona. Căpitanul catalanilor a șutat cu dreptul, mingea a lovit bara iar apoi a intrat în poarta apărată de Juan Carlos.  Până la golul înscris, Messi a pasat genial pentru Francisco Trincão, care l-a servit pe Philippe Coutinho, rămas singur în fața porții, îndeplinind o simplă formalitate.
 Girona a replicat în debutul reprizei secunde și a redus din handicap prin Samuel Saiz. 
 De partea cealaltă, Messi a realizat o dublă și a stabilit scorul final de 3-1. La scurt timp starul Barcelonei a fost înlocuit. 
 Amicalul a fost organizat pentru a prezenta al treilea rând de echipament al catalanilor în actuala stagiune. 
 Suporterii au avut opinii împărțite în privința acestui echipament.