MAI: Nu există trafic de organe în Moldova
 
 Traficul de fiinţe umane nu este un fenomen nou pentru Moldova, o recunosc şi autorităţile, care, pe lângă faptul că îşi pasează responsabilităţile, ne asigură, că în ultimii ani nu mai e nici urmă de astfel de ilegalităţi în ţara noastră.
"Combaterea  traficului de organe nu intră în sarcina directă a Ministerului Sănătăţii, ci în proiectul de program naţional de transplant  pentru 2012-2016. Ministerul Sănătăţii dezvoltă o componentă cu referire la  comunicarea şi informarea cetăţenilor cu previre la transplant", a declarat Andrei Mecineanu, şef de direcţie la Ministerul Sănătăţii.
 
 Cei care sunt, însă, responsabili de combaterea traficului de organe, declară că acest fenomen nu exită în Moldova. 
 
 "În ultima perioadă nu avem asemenea cazuri înregistrate. Mai mult  decât atât, pe noi ne interesează persoanele care încearcă să cumpere  aceste organe şi nu cei care încearcă să le vândă.  Informaţia va fi verificată şi va fi anchetată dacă se va adeveri", a menţionat purtătorul de cuvânt al ministrului de Interne, Eugen Onică.
 
			