Maratonul masculin Kangaroo Hoppet: Schiorii ruşi s-au clasat pe primele trei locuri (VIDEO)
 
 Rusia a dominat integral prima competiţie de schi din acest sezon. Sportivii ruşi s-au impus atât la feminin, cât şi la masculin în cursa-maraton Kangaroo Hoppet din Australia. Cele mai multe performanţe le-a obţinut familia Cernousov.
În staţiune alpină din Australia, Falls Creek, a fost deschis sezonul mondial de schi. Rusia a făcut legea în competiţia masculină a maratonului Kangaroo Hoppet.
Alexandr Legkov a câştigat cursa de 42 kilometri într-o oră, 27 minute şi 32 de secunde. Podiumul a fost completat de alţi doi schiori ruşi, fraţii Ilia şi Alexei Cernousov.
Succesul familiei Cernousov nu s-a oprit aici. Soţia lui Alexei, Marina s-a impus la proba feminină. Pe locurile doi şi trei s-au clasat Lauren Fritz din Statele Unite şi Chisa Obayashi din Japonia.
Kangaroo Hoppet face parte din calendarul mondial la Worldloppet şi este compus din 16 curse. La maratonul australian au participat peste o mie de sportivi din 23 de ţări.
 
			