Maşini distruse şi parbrize sparte pe şoseaua Chişinău-Leuşeni VIDEO
 
 Maşini distruse şi parbrize sparte. De asta au parte, de mai bine de o lună, şoferii care merg pe şoseaua Chişinău-Leuşeni. Asta după ce unele porţiuni de drum au început să fie reparate conform unei tehnologii noi.
Astfel, în apropierea satului Condriţa, pe vreo 3 kilometri, s-a împrăştiat un amestec bituminos cu granit. Deoarece amestecul încă nu s-a întărit, porţiunea este parcursă cu dificultate din cauza pietrelor care se desprind din şosea.
Maşina din imagini a derapat după ce şoferul a încercat să frâneze. Conducătorul auto spune că a pierdut controlul volanului din cauza pietrişului.
"Când am dorit şi eu să frânez, a început să mă  poarte  pe pietrişul acesta şi nu mă putem deloc mişca", relatează  acesta.
 
 Câteva minute mai târziu, un alt şofer s-a ales cu parbrizul spart, din   cauza pietrişului aruncat de un camion din faţă. 
 
 Deşi reprezentanţii Ministerului Transporturilor ştiu că problema s-ar  rezolva prin închiderea drumului pentru perioada de repraţie, ei nu  fac  acest lucru. "Sunt prevăzute măsurile necesare de reducere a vitezei,  sunt puse  indicatoare", a menţionat Boris Gherasim, viceministru al  Transporturilor.
 
 Experţii susţin că rezolvarea problemei ar fi construcţia unui drum   adiacent. 
 
 Costul reparaţiei unui kilometru de drum se ridică la 400 de mii de   lei.
 
			