METEO. Cer variabil în toată Moldova în următoarele 24 de ore. Câte grade vor indica termometrele
Foto: publika.md
În următoarele 24 de ore, cerul va fi variabil în toată ţara. La Briceni şi Soroca se aşteaptă 10 grade, iar la Bălți cu unul mai mult. La Orhei vor fi 12 grade, la Tiraspol sunt prognozate 13, iar la Leova şi Comrat vor fi 14. La Cahul se aşteaptă 15 grade Celsius.
În Capitală vor fi până la 13 grade Celsius, iar noaptea se vor înregistra minus trei. În următoarele zile, cerul va fi variabil şi se va răci. Maximele vor ajunge la 15 grade ziua, iar noaptea vor fi până la minus două grade Celsius.
În următoarele 24 de ore, în cea mai mare parte a Europei, cerul va fi variabil, iar pe alocuri va ploua. La Madrid se așteaptă 16 grade, la Paris vor fi nouă grade, iar la Berlin cu unul mai puţin. La Londra vor fi 14 grade, iar la Roma se vor înregistra maxime de 20 de grade. La Viena sunt prognozate nouă grade, iar Varşovia, Budapesta şi Belgrad 10. La Praga vor fi opt grade Celsius, 11 la București, la Atena 16, iar la Ankara doar nouă grade Celsius.
La Kiev se vor înregistra şase grade, iar la Moscova va ninge şi vor fi trei grade.