Ministerul Finanțelor va aloca 5,4 milioane de lei pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale
Guvernul va aloca 5,4 milioane lei pentru lichidarea consecințelor ploilor torențiale din ultima perioadă. O hotărâre în acest sens a fost aprobată luni, în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri.
Banii vor fi acordați celor mai afectate 9 localităţi în urma ploilor. De sprijin vor beneficia satele Hansca, Pojăreni, Costești, Țipala și Horești din raionul Ialoveni, localitățile Chiștelnița și Leușeni din raionul Telenești, satul Cetireni din Ungheni și orașul Basarabeasca.
Potrivit ministrului de Finanțe, Serghei Pușcuța, banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea unor porțiuni de drumuri şi repararea acoperișurilor mai multor grădinițe.
Totodată, vor fi despăgubite unele gospodării individuale. Cele peste 5,4 milioane de lei vor fi alocate din Fondul de Intervenție al Guvernului. Recent, Guvernul a mai alocat 12 milioane de lei primăriilor care au solicitat ajutor pentru lichidarea pagubelor provocate de ploile torenţiale.
Premierul Ion Chicu spunea atunci că cele mai mari sume de bani pentru despăgubiri vor fi solicitate de agricultori, care încă îşi calculează pagubele. De altfel, fermierii din Căuşeni şi Ştefan Vodă au amenințat cu proteste și au solicitat autorităţilor de la Chişinău să instituie stare de urgenţă în agricultură în centrul şi sudul ţării. Tot ei au spus că au pierderi de sute de milioane de lei și au propus să fie creat un grup de lucru pentru a calcula pagubele.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii ne-au declarat că suma nu a fost încă stabilită. Mai mult, comisiile excepționale raionale care trebuie să facă acest lucru și să transmită datele către minister nu au finalizat încă activitatea.