Ministerul Justiției propune majorarea unității convenționale. Cu câți lei ar putea fi echivalentă în viitor
foto: PUBLIKA.MD
Cei care se simt cu musca pe căciulă vor băga adânc mâinile în buzunare, pentru a a plăti amenzi. Asta deoarece Ministerul Justiţiei propune ca unitatea convenţională, folosită pentru calcularea sancţiunilor, să fie majorată de la 20 de lei până la un procent din salariul mediu pe economie. În prezent, salariu mediu pe economie este de aproximativ 5.000 de lei.
Ministerul Justiţiei îşi propune majorarea pragului maxim al amenzii contravenționale de la 150 până la 500 de unităţi pentru persoanele fizice şi de la 500 până la 1.500 de unităţi pentru persoanele juridice. În același timp, infracţiunile grave ar putea fi considerate abaterile pentru care amenda depăşeşte suma de 100.000 de lei. În prezent, acest prag este stabilit la 40.000 de lei.
"Pe de o parte, vor creşte toate sancţiunile atât contravenţionale, cât şi sancţiunile penale. În acelaşi timp, un alt obiectiv, care se va realiza va dicriminalizare unui şir de fapte, al căruia valoare, astăzi, atinge o sumă de 40.000 de lei şi să încădrează în infracţiuni grave”, a afirmat ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari.
Documentul mai propune majorarea perioadei pentru achitarea amenzii penale de la cinci până la 10 ani. De asemenea, în cazul în care contravenientul va refuza să plătească amenda, el riscă 30 de zile de închisoare sau 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Proiectul, propus de Ministerul Justiţiei, prevede şi reguli mai stricte pentru şoferi. Amenzile majorate pentru cei care conduc în stare de ebrietate le aflaţi pe AUTOSTRADA.MD.
Vezi mai multe detalii pe Canal3.md.
- Criza economică în Transnistria: Prețul benzinei și motorinei S-A MAJORAT
- Ministerul Economiei propune taxe vamale pentru produse din carne, lactate și ciment din Ucraina
- DEMISII la vârf, în urma atentatelor. Miniştrii Internelor şi Justiţiei din Belgia PLEACĂ
- Proiectul politicii bugetar-fiscale va fi discutat în Legislativ. Ce scumpiri ne aşteaptă
- Se apropie TERMENUL LIMITĂ. Ce trebuie să facă Ministerul Economiei pentru mediul de afaceri
- Amenzile ar putea creşte considerabil! Ministerul Justiţiei propune majorarea unităţii convenţionale