Ministrul Afacerilor Externe al Canadei: Suntem prieteni ai Republicii Moldova și susținători ai aspirațiilor ei europene
Foto: www.abcnews.md
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, care se află într-o vizită oficială în ţara noastră. În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat subiecte ce ţin de de agenda europeană a Republicii Moldova, situația internă și impactul evoluțiilor din regiune asupra țării noastre.
"Suntem prieteni ai Republicii Moldova. Această vizită reprezintă un semnal de sprijin pentru aspirațiile europene ale autorităților și cetățenilor moldoveni", a menţionat Baird.
La rândul său, Igor Corman a spus că autoritățile Moldovei depun toate eforturile pentru asocierea țării noastre cu Uniunea Europeană și sunt pregătite pentru semnarea și ratificarea Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului de Liber Schimb în actualul mandat al Parlamentului. "Integrarea europeană nu este o opțiune, ci o necesitate. Nu există alternativă pentru dezvoltarea Republicii Moldova", a subliniat preşedintele Legislativului.
De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la consolidarea relațiilor dintre cele două țări, inclusiv prin valorificarea oportunităților de colaborare pe platforma parlamentară.
Referindu-se la evoluțiile din regiune, Corman a menționat că Moldova pledează pentru integritatea teritorială a Ucrainei și stabilizarea situației în țara vecină. Igor Corman a afirmat că țara noastră trebuie să coopereze în continuare cu partenerii tradiționali din Est, inclusiv în cadrul CSI.
Şi premierul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu John Baird. Discuţiile abordate de cei doi ţin de intensificarea relațiilor bilaterale moldo-canadiene, deschiderea unei reprezentanțe diplomatice a Ottawei la Chișinău și atragerea investițiilor în economia Republicii Moldova.
Publika.md menţionează că vizita Ministrului Afacerilor Externe al Canadei, John Baird, în Republica Moldova este prima în țara noastră a unui oficial canadian de asemenea rang.