Miting în susţinerea lui Vladimir Putin: Premierul Rusiei a participat şi el la acţiune
Manifestaţii de amploare la Moscova. Aproximativ 130.000 de persoane au participat la un miting de susţinere a candidatului Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din 4 martie.
Mitingul de susţinere a candidatului Vladimir Putin pentru alegerile prezidenţiale a adunat 130.000 de oameni pe stadionul Lujniki din Moscova. Printre cei care au luat parte la manifestaţie se numără membri ai partidului "Rusia Unită", actualul primar al Moscovei, Serghei Sobianin, jurnalişti, politicieni, dar şi sindicalişti.
În context, purtătorul de cuvânt al premierului, Dmitri Peskov, nu exclude organizarea de noi manifestaţii pentru susţinerea şefului Executivului rus, până la scrutinul din 4 martie. Totodată, au existat şi câteva dispute privind numărul de participanţi la manifestaţiile de astăzi. În timp ce reprezentanţii Ministerului de Interne estimau că este vorba de 130.000 de manifestanţi, cei de la Primărie spuneau că numărul participanţilor este de aproximativ 100.000 de oameni.
La manifestaţie a fost prezent şi premierul rus, Vladimir Putin, care în scurta sa alocuţiunea a apelatul la vocabularul militar.
"Nu vom permite nimănui să se amestece în treburile noastre interne, să ne impună condiţiile lor. Noi avem propriile idealuri, care ne-au ajutat întotdeauna să învingem. Noi suntem un popor de învingători. Avem acest lucru în gene, se transmite din generaţie în generaţie", a declarat Vladimir Putin.
Aceasta a fost prima întâlnire cu alegătorii a premierului rus, Vladimir Putin, de la începutul campaniei electorale. Manifestaţia a fost o reacţie la recentele proteste organizate de opozanţii lui Putin, care i-au cerut să nu candideze pentru al treilea mandat la şefia statului. Şi Partidul Comunist şi cel Liberal-Democrat au orgniazat manifestaţii de susţinere a candidaţilor proprii pentru alegerile prezidenţiale din 4 martie. În urma acestora, Partidul Liberal-Democrat riscă o amendă pentru depăşirea numărului de participanţi care a ajuns la 3500 de oameni.