Moldova este un model pentru Tadjikistan privind implementarea Programului PARE 1+1
Iulia Costin, secretarul general de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii a avut o întrevedere cu delegaţia guvernamentală din Tadjukistan şi reprezentanţii Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, care se află înt-o vizită de documentare în ţara noastră.
Vizita are ca scop documentarea privind programul de atragere a remitenţelor în economie "PARE 1+1", care este implementat cu succes în Republica Moldova din anul 2011 de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
În perioada 2011-2017, în cadrul proiectului "PARE 1+1" o parte semnificativî a remitenţelor au fost destinate pentru finanţarea a 100 de proiecte de afaceri, valorificate aproximativ în 10 milioane de euro, ceea ce a dus la atragerea a încă 34 de milioane de euro sub formă de investiţii în economie.
Acest proiect a creat mai mult de 3 mii de locuri de muncă.
Guvernul Republicii Moldova a prelungit Programul de atragere a remitențelor în economie până în 2020.
Iulia Cosmin a salutat interesul Republicii Tadjikistan de a face un studiu privind succesul Programului "PARE 1+1" din Moldova, menționând că scopul este de a ne ajuta cetățenii să-și asigure mijloace pentru un trai mai bun.
Experiența Moldovei este încurajatoare pentru dezvoltarea economică și socială a Tadjikistanului.
Mauricio Rosales, coordonator de proiect FAO, a menționat că guvernul din Tadjikistan intenționează să implementeze în țara sa un proiect similar celui din Moldova, pentru atragerea remitențelor celor plecați la muncă în străinătate și investirea banilor în afaceri proprii.
Foto: mei.gov.md



