Moldova i-a adus succes și marea dragoste! Povestea unui cetăţean străin, stabilit în ţara noastră
În fiecare an, mii de străini caută o viaţă mai bună în Moldova. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, doar în 2016, în ţara noastră au fost oferite peste patru mii de permise de şedere permanentă sau temporară. În timp ce unii vin aici pentru studii și pleacă după câţiva ani, alţii îşi găsesc aici marea iubire, se căsătoresc şi fac din Moldova o a doua casă.
Daniel Nnadi are 34 de ani și este din Nigeria. A ajuns în Moldova în 2004, pe vremea când era fotbalist şi a fost ademenit de un club din ţara noastră.
"M-a găsit un agent din Nigeria și mi-a spus că este interesat un club de fotbal din Moldova. Pe atunci, auzisem o singură dată despre țara voastră, Moldova", a spus Daniel.
Moldova i-a adus nu doar meciuri de succes, ci și marea dragoste. Daniel s-a îndrăgostit de o moldoveancă şi s-a căsătorit:
"Am făcut cunoștință cu actuala mea soție pe vremea când era fotbalist. Ne-am căsătorit. Avem doi copii. Familia este ceva sfânt pentru mine, de aceea am rămas în Moldova. Acum, Moldova este a doua casă pentru mine."
Natan Pirov a venit în Moldova din Israel pentru a face studii. Acum trei ani, a absolvit Universitatea de Medicină şi a plecat înapoi acasă. Este stomotolog în unul dintre cele mai bune centre medicale din ţara natală şi îşi aminteşte cu drag de ţara noastră.
"Cel mai mult în Moldova îmi plăcea anotimpul frumos şi oameni educaţi. Acolo este interesant de învăţat şi plata pentru studii este accesibilă. Am învățat stomatologie în universitate din Moldova cu plăcere", a menţionat natan.
Datele statistice arată că cei mai mulţi dintre străinii stabiliţi Moldova, adică aproximativ 35 la sută, au venit din motive legate de situaţia în familie. Un sfert a ajuns în ţara noastră pentru a munci. Totodată, fiecare al cincilea străin a ales să-şi facă studiile în Moldova.