Moldova riscă să rămână fără specialişti în domeniul IT
Moldova riscă să rămână fără specialişti în domeniul tehnologiilor informaţiei. Asta deoarece tinerii absolvenţi ai facultăţilor din domeniul IT nu au pregătirea necesară pentru angajare, iar specialiştii calificaţi pleacă peste hotare în căutarea unui salariu mai bun. Pentru a preveni emigrarea experţilor, autorităţile vor să lanseze proiecte de investiţii inteligente în acest domeniu.
Industria tehnologiilor informaţioanle din Moldova este destul de dezvoltată şi are potenţialul necesar pentru a realiza produse competitive pe pieţele externe. Reprezentanţii companiilor din acest domeniu susţin, însă, că o piedică în acest sens este lipsa unor cadre calificate.
"Este foarte important să avem specialişti IT calificaţi. Trebuie să instruim tinerii specialişti, care absolvesc facultăţile din acest domeniu. Mai avem nevoie şi de condiţii optime pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în Moldova", a precizat preşedintele ATIC, Veaceslav Cunev.
Studenţii susţin că mizează pe autoinstruire în pregătirea lor profesională.
SNC: VLADIMIR TRIBUSEAN, student facultate IT
"Domeniul IT este foarte larg şi la Universitate nu putem să învăţăm totul. Domeniul IT necesită multă muncă de sinestătător. Cred că aş fi tentat să plec, însă din simplu fapt că mă gândesc că pot face schimbări majore în ţara mea mă motivează să rămân aici", a spus Vladimir Tribusean, student.
Guvernul vrea să menţină cu orice preţ specialiştii în ţară şi pregăteşte lansarea unui program special de investiţii inteligente în domeniul IT.
"Sper eu că avem deja o strategie, o viziune. Avem şi resurse financiare alocate pentru asimilarea tehnologiilor de către Guvern. Toate acestea vor duce la crearea mai multor proiecte şi locuri de muncă mai interesante, mai calitative şi condiţii de muncă pentru specialişti", a explicat viceministrul TIC, Dona Şcola.
Programul investiţiilor inteligente se desfăşoară în cadrul strategiei "Moldova Digitală 2020".