Monica Macovei: Moldova trebuie să semneze Acordul de Asociere cu UE în luna aprilie
 foto:epochtimes-romania.com
                  foto:epochtimes-romania.com 
                          Republica Moldova trebuie să semneze Acordul de Asociere cu UE în luna aprilie. Declarația aparține europarlamentarului Monica Macovei, Președintele Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova și a fost făcută în cadrul întrevederii cu Președintele Parlamentului Igor Corman.
Speakerul Parlamentului a salutat desfășurarea la Chișinău a Reuniunii a 18-a a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, precizând că evenimentul reprezintă un semnal de sprijin venit din partea Parlamentului European pentru eforturile proeuropene ale țării noastre.
Igor Corman a menționat în cadrul discuțiilor cu delegația Parlamentului European că semnarea Acordului de Asociere cu UE este obiectivul principal al autorităților de la Chișinău, fiind susținut de o voință politică puternică.
"Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii noștri nu a fost un cadou din partea UE și nici o reacție la contextul geopolitic. Decizia a reprezentat o confirmare a faptului că noi nu doar adoptăm legi, ci și le implementăm", a subliniat Președintele Parlamentului, Igor Corman.
Igor Corman a mai spus că stabilitatea politică din țară reprezintă un cadru favorabil pentru continuarea implementării reformelor și informarea cetățenilor despre beneficiilor integrării europene a Republicii Moldova.
- Diplomaţi europeni: Republica Moldova este copilul răsfăţat al Uniunii Europene
- Un europarlamentar român cere integrarea urgentă a Moldovei în UE. "Pericolul pentru Republica Moldova este acut"
- Europarlamentar, la Fabrika: Moldova va intra în spaţiul de securitate al UE prin semnarea Acordului de Asociere
 
			