Moscova a înregistrat, vara aceasta, cu 11 mii de decese mai mult faţă de vara trecută
În capitala Rusiei au fost înregistrate, vara aceasta, cu aproximativ 11.000 de decese mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acestea au fost cauzate de valul de căldură fără precedent, dar şi de fumul sufocant al incendiilor de vegetaţie şi turbă.
Potrivit AFP, în Moscova, rata mortalităţii a înregistrat o creştere de aproape 60 la sută în lunile iulie-august, în comparaţie cu 2009. Luna trecută, în capitala Rusiei, un oraş cu 10 milioane de locuitori, s-au înregistrat 15 mii de decese, mai mult cu peste şase mii de cazuri, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În partea occidentală a Rusiei s-au înregistrat, vara aceasta, temperaturi apropiate sau care au depăşit 40 de grade Celsius pe durata mai multor săptămâni.
Incendiile de vegetaţie şi turbă au devastat mai mult de un milion de hectare şi au provocat moartea a aproape 60 de oameni.