Nadal, Murray şi Zvonareva s-au calificat în turul II al turneului Australian Open
Două partide terminate prin abandon şi o rachetă aruncată în tribune! Acestea sunt momentele memorabile ale zilei la Australian Open! Cât despre rezultate, fără nici o surpriză. Favoriţii, printre care Rafa Nadal, Andy Murray sau Vera Zvonareva, s-au calificat în turul al doilea al turneului.
La fel ca Nadal, şi Andy Murray a acces în faza următoare a competiţiei după ce adversarul s-a accidentat în timpul partidei. Slovakul Karol Beck a abandonat meciul la scorul 6-3, 6-1, 4-2 în favoarea britanicului.
O reintrare spectaculoasă în circuit şi-a făcut fostul campion al US-Open Juan Martin del Potro. Accidentat mare parte a anului 2010, argentinianul a trecut de israileanul Dudi Sela în trei seturi 7-6, 6-4, 6-4.
În competiţia feminină, numărul doi mondial Vera Zvonariova a învins în mai puţin de o oră una dintre gazdele turneului, australianca Sybille Bammer, cu scorul 6-2, 6-1. În următoarea etapă, rusoaca va juca cu Bojana Jovanovski.
Momentul zilei la Australian Open s-a produs în partida dintre poloneza Agnieszka Radwanska şi japoneza Kimiko Date-Krumm. Racheta tenismanei din Polonia era cât pe ce să facă victime în tribune, rupându-se în două după o lovitură.