Naţionala Norvegiei de handbal a impresionat din nou la Europene
Naţionala Norvegiei de handbal a impresionat din nou la Europene, iar Franţa nu se mai regăseşte! Nordicile au zdrobit Slovenia cu 32-16, iar franţuzoaicele au pierdut cu Ungaria cea de-a doua partidă din grupă, scor 18-21. Germania şi-a revenit şi a bătut Olanda tot la trei goluri diferenţă, 30-27, în timp ce Suedia a trecut fără mari probleme de Ucraina, scor 33-25.
Reprezentativa Norvegiei este de neoprit la Europenele de handbal! Nordicele au făcut instrucţie cu Slovenia în a doua partidă din grupa D la fiecare gol al adversarelor răspunzând cu două, scor final 32-16. După doar două meciuri Norvegia este ca şi calificată pentru grupele semifinale ale turneului final.
Ungaria este şi ea aproape de următoarea fază a competiţiei după victoria obţinută în faţa Franţei cu 21-18. După 22-33 cu Norvegia, naţionala din Hexagon confirmă forma slabă şi riscă să fie eliminată încă din prima fază.
În grupa C, Germania şi-a revenit după înfrângerea cu Suedia şi a învins Olanda cu 30-27. Ucraina a suferit a doua înfrângere în turneu, 25-33 cu Suedia, şi merge pe urmele Franţei. Handbalistele din ţara vecină îşi pot lua adio de la aceste Europene dacă nu bat Germania în ultima etapă.
Urmează derby-ul grupei A, România-Danemarca, şi un meci foarte interesant între Serbia şi Spania. În grupa B, surpriza primei etape şi învingătoarea Rusiei, Muntenegru, va întâlni Islanda, iar în cealaltă partidă Croaţia va juca cu Rusia.