Nivelul apei din râul Prut ar putea creşte cu 3,5 metri
 
 Meteorologii au emis un nou Cod Portocaliu de avertizare hidrometeorologică. Fiind prognozate precipitaţii puternice, în perioada 23-29 iunie, în râul Prut se prevede creşterea nivelului apei pe sectorul satului Criva – oraşul Costeşti - Stânca cu 1,8-2,2 metri, faţă de nivelul din 23 iunie.
În cazul în care se va revărsa apa din râul Prut, ar putea fi inundate localităţi din raioanele Briceni şi Edineţ.
Totodată, meteorologii avertizează că în cazul ploilor abundente, ar putea creşte şi nivelul apei pe sectorul Costeşti Stânca - oraşul Cantemir cu 2,5-3,5 metri şi oraşul Cantemir - satul Brânza cu 1-2 metri.
Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă din cadrul IGSU, a declarat pentru PUBLIKA.MD că IGSU monitorizează situația creșterii nivelului apei pe râurile Prut și Nistru.
Potrivit IGSU, responsabilii din cadrul autorităților publice locale vor evalua starea digurilor de protecție, vor stabili posturi de observare a nivelului apei pe râuri și vor informa despre un eventual pericol de inundații. Mai mult, Inspectoratul a dispus evaluarea tehnicii specializate pentru desfășurarea lucrărilor, dar și a altor resurse necesare asigurării lucrărilor de prevenire și intervenție.
Citeşte şi: ALERTĂ METEO: Ploi torenţiale, grindină şi vijelie pe întreg teritoriul ţării
 
			