Noul rege al Thailandei și regina vor saluta publicul din balconul Palatului Regal din Bangkok
foto: restless.ro
Regele Maha Vajiralongkorn şi regina Suthida vor apărea în balconul Palatului Regal din Bangkok pentru a saluta publicul luni, ultima dintre cele trei zile de ceremonii organizate pentru a celebra încoronarea noului suveran al Thailandei, informează DPA.
Această încoronarea mult amânată, al cărei cost a fost estimat la 31 de milioane de dolari, a avut loc la doi ani şi jumătate după ascensiunea pe tron a lui Maha Vajiralongkorn în urma morţii tatălui său, fostul rege Bhumibol Adulyadej.
Este prima încoronare oficiată în Thailanda după o pauză de aproape 70 de ani, fiind prima şi probabil ultima la care vor fi asistat cei mai mulţi dintre locuitorii acestui regat pe durata vieţii lor.
Noul suveran a purtat sâmbătă, în prima zi a ceremoniilor, o coroană multietajată de 7,3 kilograme, realizată din aur şi diamante şi datând din urmă cu două secole, iar duminică a fost purtat într-o lectică aurie pe străzile Oraşului Vechi din Bangkok, în cadrul unei parade ce a durat şapte ore şi la care au asistat peste 200.000 de persoane.
Deşi prezenţa reginei Suthida nu figurează în programul oficial de încoronare, Guvernul thailandez a confirmat că ea se va afla alături de suveran în timpul primei lor apariţii publice împreună în calitate de rege şi regină a Thailandei. Ei vor apărea în balconul Palatului Regal la ora locală 16:30 (09:30 GMT).
Surprinzându-şi compatrioţii, regele thailandez, în vârstă de 66 de ani, s-a căsătorit cu Suthida Vajiralongkorn na Ayudhya, în vârstă de 40 de ani, comandanta adjunctă a gărzii sale personale, având rang de general, căreia i-a acordat titlul de regină a Thailandei, miercuri, cu trei zile înainte de a fi încoronat, scrie agerpres.ro
Despre regina Suthida, o fostă însoţitoare de zbor, se zvonea de multă vreme că ar fi avut o legătură romantică cu regele Vajiralongkorn, însă relaţia lor nu a fost confirmată niciodată în mod public până săptămâna trecută.
Numeroşi thailandezi, purtând cămăşi galbene - culoarea regalităţii din această monarhie -, au început să se reunească în parcul aflat în faţa Palatului Regal din Bangkok luni dimineaţă, încercând să obţină cele mai bune locuri pentru a putea să îi vadă cât mai bine pe noul rege şi pe noua regină a Thailandei.
Susţinătorii fideli ai monarhiei au adus cu ei pălării şi umbrele pentru a se feri de soare şi de căldura sufocantă a verii thailandeze. Unii dintre ei au leşinat, determinându-i pe angajaţii medicali sosiţi la faţa locului să ia măsuri preventive şi să stropească mulţimea cu apă.