Numărul oamenilor care au murit în Haiti din cauza holerei a ajuns la peste 1.250
 
 Numărul oamenilor care au murit în Haiti din cauza holerei a ajuns la  peste 1.250. Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că bilanţul va  creşte foarte rapid în următoarea perioadă, deoarece situaţia devine  extrem de gravă. 
Zilnic în capitala Port-au-Prince sunt internaţi la spital cel puţin 70  de oameni care au contractat boala. Între timp, numărul bolnavilor de  holeră din spitale a ajuns la aproape 21.000, iar cifra celor  contaminaţi - la aproximativ 53.000. Potrivit estimărilor făcute de  medici, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu holeră ar putea creşte în  următoarele luni cu cîteva sute de mii. ONU a atras atenţia comunităţii  internaţionale că în Haiti a ajuns doar 10 la sută din sprijinul  financiar internaţional necesar, estimat la 164 de milioane de dolari.  În acelaşi timp, protestele violente împotriva trupelor ONU îngreunează  operaţiunile de ajutorare în zonă. Haitienii acuză reprezentanţii  Naţiunilor Unite din Nepal că au adus vibrionul holeric în ţară. Pe  fondul acestei situaţii dramatice, statul caraibian se pregăteşte de  alegerile parlamentare şi prezidenţiale de duminică. După cutremurul  devastator din 12 ianuarie, soldat cu moartea a 300.000 de oameni, Haiti  a devenit cel mai sărac stat din cele două Americi. 
 
			