O nouă încercare pentru Grecia. Moţiunea de cenzură, dezbătută la Atena
O nouă încercare pentru guvernul Greciei. Parlamentul de la Atena dezbate o moţiune de cenzură iniţiată chiar de premierul Alexis Tsipras, după demisia şefului Apărării, de acum două zile.
Panos Kammenos a renunţat la funcţie deoarece se opune acordului dintre Grecia şi Macedonia cu privire la modificarea numelui ţării vecine.
Politicianul a anunţat că partidul său, Grecii Independenţi, se retrage şi din guvern, chiar dacă o parte din miniştri au declarat că îşi vor păstra portofoliile.
Săptămâna trecută, Parlamentul Macedoniei a aprobat un amendament constituţional privind schimbarea numelui ţării în Republica Macedonia de Nord. Din cauza numelui folosit până în prezent, care coincide cu o regiune din Grecia, autorităţile de la Atena s-au opus negocierilor de aderare ale Macedoniei la Uniunea Europeană şi la NATO.
- Explozie în faţa unei biserici din centrul Atenei. Un ofiţer de poliţie a fost rănit
- Fenomene meteo extreme în Grecia: Furtuni cu lapoviţă, ninsoare şi vânt puternic
- TOTALURILE PARLAMENTULUI: 200 de ore de dezbateri şi aproape 470 de iniţiative legislative înregistrate
- LA UN PAS DE CRIZĂ POLITICĂ. Ministrul Apărării din Grecia şi-a anunţat demisia