Biatlonista Alina Stremous a participat la a treia cursă la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Sportiva care reprezintă Republica Moldova s-a clasat pe locul 16 în cursa de urmărire, pe distanța de 10 kilometri. Stremous le-a devansat, printre altele, pe nemțoaica Denise Herrmann, proaspăta campioană olimpică în proba individuală pe distanța de 15 kilometri și suedeza Hanna Oeberg, care a luat "aurul" în cadrul aceluiași concurs la Olimpiada din 2018.
Campioana olimpică în cursa de urmărire de 10 kilometri a devenit norvegianca Marte Olsbu Roeiseland. Medalia de argint a fost obținută de suedeza Elvira Oeberg, iar "bronzul" i-a revenit unei alte sportive din Norvegia, Tiril Eckhoff.
Alina Stremous urmează să mai participe și la mass start, pe distanța de 12,5 kilometri, cursă programată pentru 19 februarie.