Oraşul neo-zeelandez Christchurch a fost zguduit de un alt seism, la  numai şase săptămâni după ce un alt cutremur a cauzat distrugeri masive.  Potrivit autorităţilor, în urma seismului de 5 pe scara Richter,  înregistrat la ora 1:30, ora Moldovei, mai multe linii telefonice şi de electricitate au fost rupte. Iar  oamenii s-au văzut nevoiţi să iasă în stradă. Oficialii au declarat că  nici de această dată, la fel ca şi după cutremurul de 7,1 pe Richter, de  pe 4 septembrie, nu au fot înregistrate victime. Agenţia geologică din  Noua Zeelandă a localizat epicentrul mişcărilor tectonice la 10  kilometri sud-vest de Christchurch, la o adâncime de 9 kilometri.