Parlamentul elen a adoptat o lege privind restructurarea companiilor de transporturi
Parlamentul Greciei a adoptat legea privind restructurarea companiilor publice de transporturi. Legislativul de la Atena a luat decizia, miercuri, în pofida protestelor angajaţilor din domeniu, care se desfăşoară cu întreruperi încă din septembrie anul trecut.
Legea prevede fuziunea companiilor de transporturi în două mari asociaţii, una pentru troleibuze şi autobuze şi alta pentru mijloacele de transport care se deplasează pe şine. Mai mult, noul proiect subliniază necesitatea reducerii salariilor personalului din domeniu, dar şi reducerea numărului de angajaţi. Legea face parte din măsurile de austeritate adoptate de autorităţile de la Atena. Marţi, transportul public din Atena a fost paralizat timp de 24 de ore, iar angajaţii din domeniu susţin că vor continua să protesteze şi dupa ce legea va intra în vigoare.