Parlamentul va lua act de cererea de demisie a Ludmilei Lupașco din funcția de membră CEC
Parlamentul va lua act de cererea de demisie a Ludmilei Lupașco din funcția de membră a Comisiei Electorale Centrale (CEC). Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost examinat la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități și va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.
Citeşte şi: (DOC) Un membru al Comisiei Electorale Centrale, DEMISIONEAZĂ. Care este MOTIVUL
De menţionat că Ludmila Lupașco a solicitat acceptarea demisiei din funcția de membră a CEC începând cu data de 12 februarie 2024 din cauza stabilirii domiciliului în afara ţării.
Comisia Electorală Centrală (CEC) este un organ colegial, format din șapte membri. Patru dintre ei sunt numiți de Parlament, iar câte unul de Președintele Republicii Moldova, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit legislației, în cazul încetării înainte de termen a mandatului unui membru, autoritatea care l-a desemnat numește un nou membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume!