PCCOCS a pornit un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al Moldovei de rachete și în cazul exploziei de la Naslavcea
pccocs // publika.md
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a pornit un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al Moldovei de rachete, la 10 octombrie, și urmare a detonării la 31 octombrie a fragmentelor dintr-o rachetă rusească în apropierea localității Naslavcea, raionul Ocnița.
Potrivit procurorilor, dosarul penal a fost pornit urmare a cercetării faptelor investigate în cadrul unui proces penal inițiat săptămâna trecută și urmare a prezentării către procurorii PCCOCS a materialelor relevante. Cauza este investigată prin prisma a două infracțiuni.
"Situația privind survolarea spațiului aerian de rachete, la 10 octombrie, este investigată prin prisma infracțiunii prevăzute de Codul penal privind încălcarea regulilor de zbor, care se referă la intrarea, tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită, sau la altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova. În ceea ce privește detonarea unui corp material/dispozitiv exploziv în data de 31 octombrie curent, în proximitatea satului Naslavcea, fapta este investigată prin prisma articolului din Codul penal care prevede livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal", menționează procurorii PCCOCS.
Amintim că pe 10 octombrie, între orele 08:33-09:02, structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării a convocat în regim de urgență ședința Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian şi au fost adoptate mai multe decizii care vor asigura securitatea aeronavelor civile, dar care nu pot fi făcute publice. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a precizat că deşi ţinta rachetelor nu era Republica Moldova, acestea prezentau pericol pentru aeronavele civile.
Iar incidentul de la Naslavcea s-a produs în data de 31 octombrie, în jurul orei 9:00. Momentul când o rachetă rusească a fost doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Din fericire, atacul rusesc nu a afectat barajul Dnestrovsk, aflat la 10 kilometri de satul Naslavcea. În schimb, au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice.