PEDEPSE CRUNTE la o grădiniţă din Rusia. Micuţii poznaşi erau înţepaţi cu ace de birotică
Scandal la o grădiniţă din Krasnodarskii Krai, Rusia, după ce părinţii au aflat că educatoarele le torturează copii. Mamele spun că micuţii sunt înţepaţi cu ace de birotică.
Acestea sunt alese în funcţie de gravitatea șotiilor. Boldurile cu gămălie albă sunt pentru poznele mai uşoare, iar cele roşii - pentru cele mai seriose.
"Întreb, Daniil, voi aveţi vreo asistentă la grădiniţă? El îmi răspunde că da. Întreb cine este aceasta, vine la voi vreo persoană? Şi el îmi spune: nu, mamă, ce vorbeşti, este un ac."
Copiii ascundeau de părinţi tratamentul educatoarelor. Pentru a motiva prezenţa cicatricilor, ei spuneau că i-au zgârâiat pisica. După un timp însă, făceau isterică şi refuzau să mai meargă la grădiniţă.
"Era o cicatrice rotundă, ca o monedă, cu opt înțepături în ea."
Părinţii sunt în stare de şoc şi spun că n-ar fi crezut niciodată că educatoarele pot recurge la asemenea metode de educaţie.
"Nici acum nu pot cred că asta ar putea fi adevărat, dar nici nu pot să ignor ceea ce-mi spune copilul."
După ce cazul a ieşit la iveală, două dintre educatoare s-au concediat, apoi a fost schimbată administraţia grădiniţei. Pe marginea acestui caz au fost iniţiate două cauze penale pentru tortură.