Peste 40 la sută din gropile de gunoi din Moldova sunt neautorizate, iar cele autorizate nu corespund standardelor
Embed:
canal tv
La aceste concluzii au ajuns reprezentanţii Curţii de Conturi, în urma unui audit efectuat în mai multe localităţi. Din cele aproape 1900 de gropi de gunoi niciuna nu corespunde standardelor.
Reprezentanţii Curţii de Conturi spun că statul nu dispune de tehnologiile necesare pentru colectarea gunoiului, iar legislaţia trebuie îmbunătăţită pentru a defini clar condiţiile pe care trebuie să le întrunească un depozit pentru deşeuri. Ministerul Mediului promite că situaţia va fi schimbată abia peste 15 ani.
Tamara Guvir mai spune că, potrivit noilor strategii, responsabilitatea celor care produc deşeuri va spori. Statisticile oficiale arată că suprafaţa ocupată de gunoi a crescut, în 2009, cu peste 300 de hectare.