Peste 600 de oameni din capitală, care au absolvit şcoala sovietică, susţin examene de BAC
Peste 600 de oameni din capitală, absolvenţi ai şcolilor sovietice, susţin în acest an examene de bacalaureat. Printre candidaţi sunt şi cei cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. Ei nu se se pot înscrie la studii în străinătate cu diplomele obţinute acum douăzeci de ani.
Liceul "Iulia Haşdeu" este unul dintre cele 3 centre de BAC, unde susţin examene şi candidaţii care au absolvit şcoala în perioada sovietică. Ei spun că nu este simplu, mai ales că au uitat multe din ce au învăţat mulţi ani în urmă.
Pentru a fi admişi la examenele de bacalaureat candidaţii au susţinut teste la 9 materii pe care nu le-au învăţat în şcolile sovietice. De asemenea, pentru a da examenele de BAC, aceștia trebuie să plătească o taxă de aproximativ 1.200 de lei.