Peste o sută de activişti pentru drepturile omului s-au adunat astăzi în centrul Seulului
 
 Peste o sută de activişti pentru drepturile omului s-au adunat astăzi în centrul capitalei Coreei de Nord. Aceştia condamnă regimul lui Kim Jong-il şi cer ajutorul Coreei de Sud. Demonstraţiile împotriva încălcării drepturilor omului se vor desfăşura timp de o săptămână, la Seul. Membrii unor organizaţii neguvernamentale sunt îngrijoraţi că executivul Coreei de Sud nu le va veni în ajutor.
"Coreea de Nord este unica ţară din lume, unde nu se respectă niciun drept din Declaraţia Universală pentru Drepturile Omului. Este puţin probabil ca vecinii noştri să se implice în această situaţie dificilă", precizează aceștia. Nerespectarea regulamentului impus de regimul Kim este pedepsit cu închisoarea. Activiştii susţin că în închisorile Coreii de Nord mor zilnic oameni şi că soldaţii suferă de foame.
"Este ceva obişnuit ca zilnic să-şi piardă viaţa 25-30 de oameni. Lor nu le pasă de aceste victime. Aproximativ 40% din soldaţii unităţilor militare suferă de malnutriţie", mai afirmă reprezentanții. Viaţa celor aproximativ 23 de milioane de locuitori ai ţării, este controlată de stat aproape în totalitate. Kim Jong-il este liderul Coreii de Nord din 1994.
În mod oficial, el este preşedintele Comisiei de Apărare Naţională din Coreea de Nord, Comandant Suprem al Armatei Poporului şi Secretar General al Partidului Muncitorilor, care se află la putere din 1948.
 
			