Petrocub Hâncești a câștigat cel mai așteptat meci al etapei a 25-a din Divizia Națională
Petrocub Hâncești a câștigat cel mai așteptat meci al etapei a 25-a din Divizia Națională. Discipolii lui Lilian Popescu au învins pe Sfântul Gheorghe Suruceni cu 2 la 0.
Hânceștenii au marcat câte un gol în fiecare repriză a partidei de la Vadul lui Vodă. Mihai Platica a deschis scorul în minutul 31, iar Iaser Țurcan a stabilit rezultatul final în minutul 69.
"Sfinții" ocupă poziția a patra în clasamentul Diviziei Naționale, cu 46 de puncte, iar Petrocub este pe locul 2, cu 61 de puncte.
Liderul și campioana en-titre Sheriff Tiraspol are 70 de puncte, după victoria de acasă în fața formației FC Florești, scor 6-0. Adama Traore a marcat două goluri, iar Sebastien Thill, Nadrey Dago, Frank Castaneda și Peter Banda au înscris câte o dată.
În următoarea etapă, pe 19 martie, Sheriff și Petrocub se vor întâlni în meci direct, la Tiraspol.