Pierderi de sute de milioane de dolari pentru jucători şi oficiali, în urma grevei din NBA
 
 Greva din NBA a produs pierderi uriaşe, estimate la aproximativ 350 de milioane de dolari pe lună, bani pe care sportivii i-ar fi încasat din salarii.
În urmă cu doar câteva zile, cea de-a patra grevă generală din istoria  Asociaţiei Naţionale de Baschet s-a încheiat, iar prima etapă s-a  disputat chiar în ziua de Crăciun.
 
 Pe durata acestei greve, echipele din NBA nu au avut dreptul să  programeze partide, să cumpere jucători sau să îi vândă unor alte echipe  din Statele Unite. Meciurile din pre-sezon au fost anulate, iar primele  şase etape nu s-au disputat. O serie de jucători au preferat să plece  în Europa şi Asia, cu opţiunea de a se întoarce în Statele Unite o dată  cu încetarea perioadei de pauză.
 
 Nu mai puţin de 91 de baschetbalişti au ales să joace în Europa sau Asia  în timpul grevei. Printre ei sunt nume importante, precum Tony Parker,  Deron Williams sau Andrei Kirilenko. Kenyon Martin a ajuns în China.
 
 Acumulate, pierderile jucătorilor au fost extrem de ridicate:  aproximativ 350 de milioane de dolari pe lună, bani pe care sportivii  i-ar fi încasat din salarii. Iar oficialii din NBA au pierdut câte un  milion de dolari pentru fiecare meci care nu s-a disputat.
 
 Greva din NBA a început la 1 iulie 2011 şi a durat pînă pe 8 decembrie.
 
			