Poliţia elenă a folosit gaze lacrimogene, pentru a împrăştia manifestanţii de pe Acropole
 Acţiune în forţă a poliţiei greceşti pe Acropole. Forţele de ordine au luat cu asalt celebra colina, pentru a-i dispersa pe protestatarii care au blocat accesul în zonă. Aceştia sunt angajaţi ai Ministerului Culturii, care îşi cer salariile restante şi sunt nemulţumiţi de disponibilizarea unora dintre colegii lor.
Poliţia au pătruns pe platou printr-o intrare laterală şi a folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe manifestanţi. Demonstranţii au ocupat colina-simbol a oraşului pentru a protesta faţă de concedierea a 320 de funcţionari de la Ministerul Culturii. În plus, ei au cerut statului plata restanţelor la salarii, care ajung la aproape cinci milioane de euro. Guvernul socialist elen a redus salariile bugetarilor în cadrul pachetului de măsuri de austeritate pe care s-a văzut silit să le adopte pentru a primi finanţare de la FMI şi Uniunea Europeană.