Politicienii americani au la dispoziţie ore numărate pentru a evita criza fiscală
Politicienii americani mai au la dispoziţie doar câteva ore pentru a ajunge la un acord care să prevină intrarea în vigoare a reducerilor de cheltuieli bugetare. Este vorba despre tăieri de 85 de miliarde de dolari pentru următoarele şapte luni. Liderii grupurilor politice din Congres şi Senat au fost invitaţi la Casa Albă pentru a găsi urgent o soluţie.
Între timp, republicanii şi democraţii se acuză reciproc pentru declanşarea crizei fiscale.
"Preşedintele vorbeşte despre acoperirea deficitului ca soluţie pentru a aduce mai mulţi bani la buget. Vrem să acoperim acest deficit. Dar dacă vom efectua reforme, acestea trebuie să se concentreze pe crearea locurilor noi de muncă şi nicidecum pe aducerea sumelor mai mari", a declarat speakerul Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.
"Propunerea Republicanilor este cea mai nepotrivită dintre toate. Ea îi protejează pe cei bogaţi. Propunerile lor vor lovi dur în sistemul medical şi cel al educaţiei, dar şi în familiile din clasa mijlocie", a declarat purtătorul de cuvânt Casa Albă, Jay Carney.
În schimb, democraţii recomandă înlocuirea mecanismului de activare automată a reducerilor de cheltuieli cu o combinaţie de majorări de taxe şi tăieri de fonduri. Oponenţii lor politici, care controlează Camera Reprezentanţilor, refuză să accepte noi taxe. Reducerile de cheltuieli ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie.
Congresul le-a amânat, însă, până în martie, ca să ajungă la un acord privind structura unui plan de austeritate, necesar pentru stabilizarea finanţelor Statelor Unite.