Portul maritim Piraeus, din Grecia, este blocat de protestatari
 
 Feriboturile din cel mai mare port maritim din Grecia, Piraeus, au rămas blocate, după ce marinarii eleni au iniţiat astăzi o grevă. În afara măsurilor de austeritate, aprobate de Legislativ, aceştia mai au încă un motiv pentru a fi supăraţi pe autorităţi.
Angajaţii portuari, dar şi marinarii nu sunt mulţumiţi de decizia guvernului de la Atena de a ridica restricţiile de navigaţie comercială de-a lungul coastei pentru toate navele de croazieră din străinătate, acţiune care are drept scop liberalizarea pieţei muncii din Grecia şi va servi ca un impuls suplimentar pentru economie.
Guvernul lui Papandreou a anunţat despre intenţia de a permite navelor de croazieră, care aparţin statelor non-membre ale Uniunii Europene să efectueze curse de transport a pasagerilor între insulele greceşti şi între porturi în această vară. Potrivit reprezentanţilor guvernului de la Atena, această modificare a legislaţiei va contribui la crearea unor noi locuri de muncă în domeniul hotelier.
Pe parcursul zilei de astăzi, marinarii greci nu vor permite ancorarea navelor care se află sub pavilion diferit decât cel al Uniunii Europene.
 
			