Poştaşii, bucuroşi că vor primi SALARII MAI MARI: Banii i-aş investi în familie, pentru copii
Salariile a aproximativ 5.000 de poștași şi ale altor angajaţi ai Poştei Moldovei vor fi majorate din decembrie. Prima leafă mărită o vor primi în ianuarie 2019. Anunţul a fost făcut de liderul democraţilor, Vlad Plahotniuc.
"Preponderent din mediul rural, care au salarii mici, am decis astăzi, sa le majorăm salariile considerabil, de la 35 până la 100 de procente. În baza adresărilor, pe care le-am primit noi de la cetățeni, am cerut Guvernului, ca, începând de luna viitoare, poștașii să ducă pensiile acasă persoanelor, care solicită acest lucru", a menţionat Vlad Plahotniuc, preşedinte PDM.
Aliona Raevschi-Ciocoi lucrează de mai bine de 5 ani în calitate de poştaş în satul Budeşti, din municipiul Chişinău. Femeia spune că meseria nu este una deloc uşoară, întrucât este nevoită să lucreze şi pe ploaie, pe frig. Ea speră că, odată cu mărirea salariului, familia sa va trăi mai bine.
"Pe tot economisim, nu ne putem permite ceva luxos, strictul necesar, pâine, pe lângă pâine, facturile achităm. Poţi să mai faci unele economii, sunt cheltuieli neprevăzute că-i la dinţi, că-i sănătatea, şi noi tot ne îmbolnăvim", a spus Aliona Raevschi-Ciocoi, poştaş.
Şi ceilalţi lucrători ai poştei din localitate s-au bucurat că de la 1 ianuarie vor ridica salarii mai mari:
"Dacă aş primi un salariu mai mare i-aş investi în familie, pentru copii mai mult".
"De când lucrez încă nu am avut această ocazie şi într-adevăr este şi o nevoie foarte mare care noi demult o aşteptăm".
Tot liderul democraţilor a anunţat că, dacă vor fi solicitaţi, poștașii vor trebui să le ducă oamenilor pensia acasă.
"Foarte bine, mulţi sunt cărora le este greu, mai ales pe aşa timp, nu poţi ieşi din casă da nu că să te mai duci să primeşti o pensie. Măcar un poştaş ne mai deschide uşa şi poarta", a menţionat o pensionară.
"Doamna poştăriţă e bravo, ne aduce facturile acasă, pensiile, e bine că ne-au făcut drumurile, dar când era glodul până la genunchi, tot aşa venea fata", a explicat o altă pensionară.
În ţară, muncesc aproximativ 2.300 de poștași.