Premieră pentru Moldova! 30 de echipe de mici ingineri au prezentat proiectul unor sisteme robotizate
Embed:
30 de echipe de mici ingineri au prezentat proiectul unor sisteme robotizate care să contribuie la economisirea resurselor de apă. Machetele au fost prezentate în cadrul concursului ''Fist Lego League Junior". În competiţie s-au înscris aproape 200 de copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani din 13 localităţi. Majoritatea fecventează ore de robotică.
"112 şcoli sunt incluse in programul de robotică educaţională, dar anul acesta pentru prima datа ne-am extins programul pentru clasele primare", a spus Ionela Titirez, organizator.
Datorită lecţiilor de robotică, elevul clasei a III-a Andrei Racoviţa ştie să descrie sisteme complexe pe înţelesul tuturor. Juriul a fost impresionat de prestaţia lui.
"Am folosit un senzor cu infra-roşu de mişcare pentru а pune banda în funcţiune atunci cînd apa va trece pe lîngă ea. Iar banda va distribui apa oraşului. Iar aici este un parc şi un lac comunitar", a spus Andrei Racoviţă, participant la concurs.
Elevii liceului din Ştefăneşti au prezentat propriul sistem care ar permite soluţionarea mai multor probleme din sat.
"Noi suntem o localitatea rurală, de la sat, unde apa potabilă este o problemă. Problema era lipsa apei potabile, şi soluţia a fost colectarea apei de ploaie şi folosirea ei pentru erigaţii, pentru filtarea ulteriora ei", a spus Marcel Bodiu, profesor de robotică.
"Tot ce este aici este făcut din Lego V2, F3, şi Lego simple. Tot acesta a durat timp de două luni."
Concursul ''Fist Lego League Junior" este la prima ediţie. Toţi participanţii au fost decoraţi cu medalii şi diplome de onoare.

- Premieră: Roboții au înlocuit aproape integral soldații în cadrul unui exerciţiu de luptă desfăşurat în Germania (VIDEO)
- Elon Musk înlocuiește roboții cu oameni la Tesla: Automatizarea excesivă a fost o greșeală
- NYT: Computerele și smartphone-urile pot fi controlate și pot executa comenzi de la distanță